Sorin Cîmpeanu: Programa pentru examenele naţionale de anul acesta a fost adaptată, în contextul pandemiei

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că programa pentru examenele naţionale de anul acesta a fost adaptată în contextul pandemiei de COVID-19 şi a afirmat că se vor mai face modificări dacă situaţia o va impune.

„Programa pentru examenele naţionale de anul acesta a fost deja adaptată, în sensul unei sinteze, unui minim necesar, în condiţii cu totul speciale pe care le traversăm şi dacă viitorul pe care nu-l putem anticipa niciunul dintre noi va impune o revedere a acestor modificări, Ministerul Educaţiei va face şi acest lucru în interesul elevilor. Important este să găsim acel echilibru între nevoia de pregătire a elevilor şi cea de siguranţă sanitară (…). În anul şcolar 2019 – 2020 s-au scos bloc capitole din materie, în anul şcolar 2020-2021 s-au scos nu bloc, ci acele noţiuni care au fost considerate a nu fi de primă importanţă pentru pregătirea elevilor de către colective de profesori de specialitate, nu de către reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei sau ai unei asociaţii de părinţi”, a spus Sorin Cîmpeanu, luni, într-o declaraţie de presă.

 

În altă ordine de idei, el a subliniat că nu va face „concursuri de popularitate” pentru că unii elevi şi părinţi îşi doresc un anumit lucru.

„Nu voi accepta ca deciziile să fie luate, cu privire la evaluarea elevilor, spre exemplu, de către părinţi şi elevi. Evaluarea se face de către profesori (…). Vacanţa va fi diminuată cu o săptămână, (…) este singura variantă care poate răspunde solicitării elevilor de a nu pierde nicio zi de şcoală fără să decaleze examenele naţionale. Este o variantă care se aplică doar pentru elevii din învăţământul gimnazial şi liceal, anume să înceapă pe 3 ianuarie. Grădiniţele şi învăţământul primar vor putea să înceapă pe 10 ianuarie. Recuperarea se va face pe baza săptămânii ‘Şcoala altfel’, pentru că întregul an şcolar, din păcate, a fost altfel”, a menţionat Sorin Cîmpeanu.

Pe de altă parte, el a subliniat că pe 13 septembrie, la deschiderea şcolilor, a verificat stocurile de materiale sanitare şi existau peste 30 de milioane de măşti de protecţie la dispoziţia unităţilor de învăţământ, precum şi produse de igienă.

„Nu pretind că situaţia e perfectă în fiecare dintre cele 17.632 de şcoli din România, dar aprovizionarea cu materiale de protecţie a fost la un nivel satisfăcător”, a spus Sorin Cîmpeanu. AGERPRES