Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a declarat marți că a convenit cu omologul său român, Klaus Iohannis, să facă tot ce le stă în putință astfel încât Transnistria să fie „reintegrată” în Republica Moldova. „Am discutat referitor la situația de securitate din bazinul Mării Negre și situația din Republica Moldova, în speță, regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Am convenit să facem tot ce ne stă în putere (…) ca în viitor regiunea transnistreană să fie reintegrată în statul moldovenesc”, a spus Poroșenko în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Iohannis. Președintele Klaus Iohannis efectuează marți o vizită oficială la Kiev, unde a avut întrevederi cu șeful statului Ucrainean, Petro Poroșenko, și urmează să aibă întâlniri cu premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk, și cu președintele Radei Supreme, Volodimir Groisman.