În urma ședinței Consiliului Local de luni, 22 noiembrie, Primăria Municipiului Iași a preluat, prin procedura dării în plată, mai multe terenuri și drumuri din suprafața fostului combinat Fortus SA şi anume 3,44 hectare de terenuri și 0,55 hectare de drumuri. În acest fel au fost stinse datorii în sumă de 6.883.060 lei pe care societatea le avea față de municipalitate, datorii cauzate în special de neplata impozitelor și taxelor pe clădiri, teren și mijloace de transport. În cursul zilei de astăzi, 24 noiembrie 2021, primarul Mihai Chirica a semnat și contractul notarial de dare în plată a bunurilor menționate, oficializând astfel îmbogățirea patrimoniului orașului.
„Le mulțumesc consilierilor locali pentru vot, echipei din Primărie pentru toate demersurile, precum și administratorului judiciar al Fortus SA pentru colaborarea onestă! Așa cum am promis, în tot mandatul meu de primar am făcut demersuri atât pentru protejarea patrimoniului actual al orașului, cât și pentru îmbogățirea lui. Iașul se dezvoltă cu o viteză nemaiîntâlnită în istoria sa seculară și avem nevoie mai mult ca oricând de o viziune care să ne permită să continuăm creșterea economică pe care o traversăm, dar și la care contribuim, chiar și în aceste condiții dificile de pandemie. Un patrimoniu mai mare, mai bogat, mai divers înseamnă un oraș mai modern, mai civilizat, mai prosper!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Această ultimă procedură se înscrie într-un șir mai amplu de acțiuni care vizează creșterea, conservarea și punerea în valoare a patrimoniului public și privat, adică a „averii” orașului.
Astfel, la sfârșitul anului 2017, în urma unui lung proces juridic și prin procedura dării în plată, Primăria Municipiului Iaşi a intrat în posesia a 23,5 de hectare din platforma industrială a Fortus SA, dintre care circa 10 hectare acoperite de activele fostei uzine. Valoarea recuperată astfel este de 87 de milioane de lei, la care s-a adăugat TVA în sumă de 10 milioane de lei, suma reprezentând datoriile acumulate de fostul combinat către municipalitatea ieșeană.
De asemenea, tot după un lung șir de procese, în 2017 Primăria a preluat cinematografele Victoria, Republica și Dacia (în valoare de 13,6 milioane de lei) și a achiziționat Casa Ghica – Calimachi (3,2 milioane lei).
La începutul anului 2020, după aproape 15 ani de dispute juridice între Municipiul Iași și Comuna Miroslava în legătură cu limita dintre cele două unități administrativ-teritoriale, magistrații Curții de Apel Iași au decis, definitiv și irevocabil, că o suprafață de teren de 593 de hectare din șesul Bahluiului, în zona Antibiotice SA – Complexul ERA a fost, este și va rămâne a Municipiului Iași.
În cursul acestui an, municipalitatea a câștigat definitiv proprietatea asupra a patru hectare de teren în zona Ciric în urma unui proces de peste trei ani cu Asociația Club Sportiv Nicolina.