În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 31 de cazuri noi de coronavirus, în scădere faţă de raportarea din ziua precendentă.
Rata de incidenţă a cazurilor noi cumulată la 14 zile, la nivelul judeţului Iaşi, este de 1,04 la mia de locuitori (faţă de 1,05 la mia de locuitori ieri).
În municipiul Iaşi, rata de infectare este de 1,26 cazuri la mia de locuitori (faţă de 1,28 ieri).
Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), până joi, 2 decembrie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 71.882 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19.
Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 12 externări și 15 internări.
În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 8 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 1.844.
Potrivit informării date publicităţii de INSP, până joi, 2 decembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.781.957 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De la începutul pandemiei şi până astăzi, 1.691.356 de pacienţi au fost vindecaţi şi externaţi.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 1.149 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, în creştere faţă de ziua anterioară.
Cele mai multe cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 se înregistrează în Timiş (95), Sibiu (83), Cluj (61), Arad (53), Braşov (52), Covasna (44), Constanţa (43), Bihor (42), Neamţ (38), Prahova (38), Dâmboviţa (35), Iaşi (31), Bucureşti (31), Mureş (31) şi Argeş (30).
În ceea ce priveşte numărul total de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei şi până în acest prezent, pe primul loc se află municipiul Bucureşti (302.409), urmat de Cluj (87.481), Timiş (86.652), Ilfov (75.094), Iaşi (71.182), Constanţa (68.578), Braşov (65.970) şi Prahova (62.829). (E.M.)