Reprezentanţii a peste 18 instituţii liceale şi gimnaziale internaţionale din Marea Britanie, Germania, Elveţia, Spania, Italia, Portugalia, Belgia şi Austria vor discuta, sâmbătă, între orele 11,00 – 14,00, cu familiile din România în cadrul evenimentului „Licee şi şcoli în străinătate Virtual Day”.
Potrivit unui comunicat al IntegralEdu transmis, marţi, AGERPRES, înscrierile la eveniment se fac gratuit pe platfoma https://app.brazenconnect.com/a/world-education/e/BbB2e.
„Dacă ne raportăm la statisticile IntegralEdu, observăm că se menţine tendinţa de creştere a cererilor pentru licee şi gimnazii în străinătate, astfel că în ultimii 2 ani s-a înregistrat o majorare cu aproape 20% a aplicaţiilor”, declară Raluca Niculae, Manager Departament Studii Liceale IntegralEdu, citată în comunicat.
Cele mai multe familii din România care îşi trimit copiii la studii liceale în străinătate aleg Marea Britanie ca destinaţie, în special datorită rigorii academice, dar şi facilităţilor oferite de şcoli, instituţii la fel de căutate fiind cele din Elveţia, Germania, Austria, Spania şi Italia, ori destinaţii noi din Europa şi America de Nord, precizează sursa citată.
Taxele de studiu pentru un liceu sau o şcoală internaţională de tip boarding (internat), unde sunt incluse masa, cazarea, taxele de studiu şi activităţile extracurriculare variază de la 15.000 până la 50.000 lire sterline pentru o instituţie de top din Marea Britanie.
IntegralEdu este consultant educaţional pentru studii în străinătate şi pentru programele Work and Travel în SUA.
Grupul de firme INTEGRAL are o experienţă internaţională de peste 28 de ani în oferirea de informaţii elevilor, părinţilor şi tuturor celor interesaţi de alegerea celor mai bune programe educaţionale şi instituţii de învăţământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare şi centre de limbi străine.
Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanţă în educaţie la nivel local şi reprezintă peste 500 de instituţii de învăţământ de top din întreaga lume. AGERPRES