POEMUL DE SÂMBĂTĂ

UMBRĂ

 

 

  1. Îmi așez mâna

peste mâna ieșită în cale

umbră prelungită

peste zidul care ne desparte.

 

Dacă zid s-ar numi

imposibila ta privire

poate să fie vorba

doar despre orbire

strălucirea zâmbetului

scăpat din lesă…

 

Te privesc

fără să știu cauza

tremurului cărnii

ca și cum vulcanul meu noroios

ar erupe în tot felul de fantezii

cum ar fi păianjenul

cu sâni sub formă de pară

sau zgomotul pândei

sub formă de deget dus la gură

 

Mă ridic mai sus

decât cineva s-ar putea ridica

pe vârfurile propriilor sale

degete de la picioare.

 

Și atunci văd cum privirile mele

trec peste înălțimile Himalayei

din tabloul cașerat

pe peretele Agenției de Turism

în timp ce tu îți așezi mâna

peste mâna ieșită în cale

ca o umbră prelungită

deasupra zidului care ne desparte.

 

ADI CRISTI