Ieșenii care nu-și îngrijesc clădirile și terenurile aflate în proprietate, altele decât cele agricole situate în intravilanul municipiului, vor plăti, de la anul, un impozit majorat cu până la 500%, au stabilit consilierii locali în ședința de miercuri, 29 decembrie. Potrivit proiectului de hotărâre aprobat de aleșii locali, propunerea de majorare a impozitului pe clădirile și terenurile neîngrijite se bazează pe constatările Serviciului Corp Control Primar, care doar în acest an a identificat 43 de contribuabili ale căror proprietăți nu respectau prevederile legale în vigoare. Reamintim că, în luna martie 2019, Consiliul Local al Municipiului Iași a aprobat modificarea taxelor și impozitelor locale în ceea ce privește terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutiv (cu 500% începând cu al treilea an), clădirile neîngrijite (între 300% şi 500%) și terenurile neîngrijite situate în intravilan (între 250% şi 500%). În altă ordine de idei, în ceea ce privește taxele şi impozitele plătite pe care ieșenii urmează să le plătească începând cu data de 1 ianuarie 2022, consilierii locali au fost de acord cu propunerea înaintată de Executivul Primăriei, ca acestea să fie indexate doar cu rata inflației pentru anul în curs, calculată, potrivit legii, de Institutul Național de Statistică, care în 2021 a fost de 2,6% de ieşeni, la acest capitol încadrându-se, printre altele, impozitul şi taxa pe clădiri și terenuri sau pe mijloacele de transport.(E.M.)