Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a lansat, miercuri, într-o conferinţă de presă, un apel către populaţie să se vaccineze anti-COVID-19 şi să respecte regulile impuse de autorităţi.
„După cum vedeţi, asistăm la o creştere accelerată a ratei de infectare datorită transmisibilităţii extrem de accelerate a acestei tulpini COVID-19. (…) Cred că doar responsabilitatea noastră individuală şi colectivă ne poate ajuta să ţinem lucrurile sub control. De aceea fac apel în continuare la clujeni să respecte regulile impuse de autorităţi, oriunde s-ar afla ele şi de către oricine, şi să continue procesul de vaccinare. Cu asta putem să ne păstrăm şi sănătatea şi să nu aglomerăm spitalele”, a afirmat Emil Boc.
El a explicat că incidenţa mare de infectare din Cluj-Napoca are drept cauză şi numărul mare de testări care se fac în municipiu.
„Numărul mare de teste conduce şi la o rată mai ridicată de infectare. Sunt peste 3.500 de teste PCR şi rapide care se fac în Cluj zilnic, cel puţin ieri atâtea s-au făcut, şi de aici este şi rata mare pe care o avem. (…) Aceasta ne şi dezavantajează din perspectiva creşterii rapide a acestei incidenţe raportate la nivel naţional, având în vedere numărul mare de teste. Am încercat de multiple ori să solicit ministerelor de resort să coreleze rata de infectare cu numărul de teste. Ştiţi bine că acest lucru nu s-a făcut, nici nu sunt şanse să se facă, aşa încât, cea mai bună soluţie este să avem grijă de sănătatea fiecăruia dintre noi şi să ne vaccinăm”, a mai spus Emil Boc.
În raportarea de miercuri a Grupului de Comunicare Strategică, municipiul Cluj-Napoca se situează pe locul al IV-lea între oraşele ţării, cu o incidenţă de 6,47 cazuri la mia de locuitori, fiind depăşit doar de oraşele Rădăuţi (Suceava) – 7,59, Salcea (Suceava) – 7,44, şi Predeal (Braşov) – 7,09.
De asemenea, o comună din judeţul Cluj, Ciurila, are cea mai mare incidenţă din ţară – 17,99 cazuri la mia de locuitori.
AGERPRES