Un Curs Internațional despre Boala Parkinson și Afecțiunile de Mișcare va avea loc luni și marți la Brașov, evenimentul reunind specialiști din SUA, Germania, Italia, Franța și România. „Parkinson, considerată a doua boală neurologică după Alzheimer, afectează, în special persoane cu vârste de peste 65 de ani. În ultimii ani, însă, vârsta la care este depistată maladia a scăzut la 40-50 de ani, uneori chiar și la 30 de ani, atenționează specialiștii. Și în România, numărul bolnavilor de Parkinson este în continuă creștere”, se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică. La evenimentul aflat la cea de-a patra ediție vor participa prof.dr. Dafin Mureșanu, președintele Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității și al Societății de Neurologie din România, conf.dr. Bogdan Popescu — Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București și dr. Cristian Falup-Pecurariu, șef Secție Clinică Neurologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Printre temele ce vor fi abordate se numără: somnul și durerea în boala Parkinson, tulburări vizuale în Boala Parkinson, Sindromul Tourrette, distonia, tratamente noi în boala Parkinson.