În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 1.037 de cazuri noi de coronavirus, în scădere față de raportarea din ziua precedentă.
Rata de incidenţă a cazurilor noi cumulată la 14 zile, la nivelul judeţului Iaşi, este de 6,72 la mia de locuitori (față de 6,40 la mie înregistrată cu o zi în urmă).
Rata de incidență a cazurilor noi de coronavirus raportată la ultimele 14 zile în municipiul Iași este de 9,61 la mia de locuitori (față de 9,10 ieri).
Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 78 de externări și 105 internări.
În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat patru decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 2.125.
Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), până joi, 27 ianuarie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 83.089 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19.
La nivel național, până joi, 27 ianuarie, au fost confirmate 2.114.834 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De la începutul pandemiei şi până astăzi, 1.873.747 de pacienţi au fost vindecaţi şi externaţi.
Până astăzi, 59.797 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 26.01.2022 (10:00) – 27.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 71 de decese (37 bărbați și 34 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava,Teleorman, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 31.683 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, în scădere față de ziua anterioară.
Cele mai multe cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 se înregistrează în București (4.898), Timiș (2.370), Cluj (1.394), Constanța (1.374), Sibiu (1.230), Bihor (1.142) și Iași (1.037).
În ceea ce priveşte numărul total de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei şi până în acest prezent, pe primul loc se află municipiul Bucureşti (355.226), urmat de Cluj (107.641), Timiş (107.446) Ilfov (86.676), Iaşi (83.089), Constanţa (82.395), Braşov (78.568) şi Prahova (70.265). (E.M.)