Gorghiu: S-au strâns semnăturile pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru abuzurile asupra minorilor

O comisie de anchetă pentru abuzurile comise asupra minorilor din centrele rezidenţiale va fi înfiinţată la Senat, fiind deja strânse semnăturile necesare în acest sens, a declarat marţi vicepreşedintele Senatului, Alina Gorghiu.

„S-au strâns semnăturile necesare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru abuzurile comise asupra minorilor din centrele rezidenţiale, sper să devină realitate foarte curând într-un plen al Senatului această comisie (…). Va trebui să găsim soluţii în timp real pentru toate aceste fapte. Viitorul este digital, obligaţia care ne revine este de a-l construi sigur şi o să consider această conferinţă ca unul din paşii care vor ajuta pentru securizarea internetului pentru copiii noştri”, a declarat Gorghiu, la o conferinţă a Organizaţiei Salvaţi Copiii pe tema siguranţei pe internet, găzduită de Senat.

Ea a precizat că trebuie gândite soluţii pentru protejarea copiilor, astfel încât aceştia să nu cadă „în plasa prădătorilor cibernetici de orice natură”.

„Trebuie gândite soluţii să protejăm copiii, astfel încât să nu cadă în plasa prădătorilor cibernetici de orice natură. E un lucru de care cu toţii avem nevoie şi cred că orice dialog, orice dezbatere ne poate ajuta să identificăm soluţiile potrivite. Internetul ne-a oferit foarte multe servicii (…), mediul online nu este mediul 100% sigur, mai ales pentru tineri şi adolescenţi, mai ales pentru copii la vârste fragede (…). Este foarte dificil să restrângi accesul copiilor la online (…). Avem nevoie de mult mai multe pârghii, sunt foarte atentă la posibilele mişcări legislative (…). Este un proiect care sper că, într-un final, cu ajutorul domnului ministru (n.r. Sorin Cîmpeanu), cu ajutorul colegilor mei din Cameră, să-şi găsească rezolvarea, şi anume suspendarea cadrelor didactice acuzate de fapte penale contra persoanei. Ştiţi că în momentul acesta dacă un profesor săvârşeşte acte sexuale sau hărţuieşte un elev, este în continuare la catedră? Proiectul zace undeva în sertarele Camerei Deputaţilor”, a subliniat Gorghiu.

Potrivit senatorului liberal, ar trebui raportate ştirile false sau discursurile instigatoare la ură, pentru că acestea pot ajunge la copii şi le pot influenţa caracterul şi acţiunile.

„Nu mai avem voie, de acum încolo, atunci când suntem în online, să ignorăm o ştire falsă, de exemplu. Ar trebui să fim foarte atenţi şi să le raportăm. Nu ar trebui să mai acceptăm discursuri instigatoare la ură şi la violenţă în mediul online, le vedeţi la tot pasul şi ele nasc, la rândul lor, monştri. Oricare din acest text, fake-news-uri, discursuri instigatoare la ură şi la violenţă, pot ajunge la un copil şi pot, din păcate, să-i schimbe caracterul şi acţiunile acestui copil. Este primul pas care îl introduce pe copil în lumea violentă a internetului şi îl transformă în victimă sigură. Cyberlink-ul, prădătorii sexuali cibernetici, jocurile, pornografia infantilă sunt acţiuni care distrug caractere ale copiilor şi nu de puţine ori distrug vieţile copiilor. România nu e ferită de genul acesta de abuz, anul trecut esc_abuz a înregistrat peste 7.000 de sesizări de conţinut periculos pe net, din care 4.500 au fost imagini şi materiale înfăţişând abuzul sexual asupra copiilor. Eu sunt convinsă că aceste cifre pe care ni le prezintă oficial diverse instituţii nu sunt nici pe departe realitatea concretă. Cred că putem vorbi de cifre care sunt de zeci, de sute de ori mai mari decât datele oficiale”, a arătat Gorghiu.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a trimis un mesaj online cu acest prilej, iar Maria-Mădălina Turza, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului, a vorbit în cadrul dezbaterii.

Studiul sociologic privind „Folosirea internetului de copii şi adolescenţi” a fost prezentat în cadrul dezbaterii intitulate „Cum s-a schimbat comportamentul copiilor şi adolescenţilor pe internet după 2 ani de pandemie?”,organizată în parteneriat cu Senatul României şi moderată de Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii, la care au luat parte reprezentanţi ai Senatului şi Guvernului României, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Secţiei de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice din cadrul DIICOT şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţional.

Reprezentanţii autorităţilor au oferit detalii procedurale şi statistici privind modul de lucru şi de intervenţie în cazuri de abuz sexual asupra copiilor, propunând, totodată, soluţii pentru îmbunătăţirea politicilor publice cu privire la siguranţa copiilor în mediul online.

Cu acelaşi prilej, Organizaţia Salvaţi Copiii a lansat şi raportul privind cazuistica liniei de raportare a abuzurilor asupra copiilor esc_abuz. În cadrul dezbaterii au fost prezentate şi rezultatele programului Ora de Net din anul 2021. Deşi afectat de pandemie şi restricţii, pe parcursul anului trecut, centrul de siguranţă online din România a continuat atât activităţile educaţionale, cât şi pe cele de sprijinire a copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice, astfel încât utilizarea internetului să se desfăşoare într-un mod cât mai sigur, util şi eficient. Activităţile au constat în sesiuni de informare şi concursuri şcolare care au implicat peste 40.015 de copii şi 6.000 de adulţi la nivel naţional, precum şi campanii, conferinţe şi evenimente online care au adunat sute de mii de vizualizări.

„După doi ani de pandemie şi restricţii sociale, perioadă în care copiii au fost de multe ori bulversaţi de schimbările pe care au fost nevoiţi să le parcurgă şi să înveţe să facă faţă unui val important de ştiri contrafăcute şi dezinformări, efectele asupra lor sunt de necontestat. Numărul fără precedent de rapoarte primit de Salvaţi Copiii pe parcursul anului trecut este doar un indiciu al situaţiei extrem de grave în care se află copiii, de multe ori fără ca noi, adulţii, să aflăm despre dificultăţile prin care ei trec atunci când navighează pe internet. Din păcate, de cele mai multe ori, atât părinţii, cât şi autorităţile află când deja este prea târziu”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România. AGERPRES