Războiul bate la geam în Europa, în timp ce Germania, la Kiev, prin cancelarul Olaf Scholz, dă lovitura de grație, lămurind cum stau lucrurile cu aderarea la NATO a Ucrainei.
Olaf Scholz a declarat luni în capitala Ucrainei că admiterea acestei țări în NATO nu se află pe agenda organizației. ȘI atunci, ne întrebăm noi, de ce atâta zbatere și speranță duse în extremism a celorlalte membre ale NATO ,pentru a lua și Ucraina în căruță? De ce Angela Merkel tot o germană și dincolo de epidermă nu a ezitat să suțină cauza Alianței, de a pune Rusia la locul ei?
Nu există în prezent planuri de admitere a Ucrainei în NATO, a spus Scholz (într-o conferință de presă comună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski
„De aceea, este oarecum straniu să observăm că guvernul rus face un subiect de probleme politice majore din ceva ce, practic, nu este pe agendă. Aceasta este, la urma urmei, provocarea cu care ne confruntăm în prezent. Ceva ce nu este deloc o chestiune actuală este tratată ca și cum ar fi unul, a continuat cancelarul german.
O astfel de eschivă se construieşte ca și cum am fi într-un alt film, într-o altfel de construcție care necesită o altfel de abordare, un alt timp, spațiu sau chiar destin.
În schimb, Volodimir Zelenski a exprimat, din nou, aspirația țării sale de a adera la NATO.
”Înțelegem că o apartenență la NATO ne-ar garanta securitatea şi suveranitatea. În Ucraina se decide astăzi viitoarea arhitectură de securitate europeană, din care țara noastră este parte integrantă, a susținut președintele ucrainean, avându-l alături pe cancelarul german.
El a precizat că a discutat cu Scholz ‘”necesitatea stabilirii de garanții legale specifice care să poată proteja Ucraina”.
În plus, președintele ucrainean a criticat decizia unor state occidentale, printre care SUA și Canada, de a-și muta ambasadele de la Kiev în Lvov, în vestul Ucrainei.
”Este o mare greșeală, dar este decizia lor, de a muta unele ambasade către Ucraina de Vest (…) Ucraina este unită, iar dacă se întâmplă ceva, se va întâmpla peste tot”, a spus Zelenski.
El le-a mai cerut parlamentarilor care au părăsit țara de teama unei invazii rusești să revină în Ucraina „în 24 de ore”, avertizând că, în caz contrar, „noi, statul, vom trage concluzii serioase”.
Zelenski a negat, totodată, zvonurile că şi familia sa ar fi părăsit Ucraina.
Tot luni, la Moscova, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a semnalat că Rusia ar păstra, încă, o disponibilitate de negociere cu vestul în criza politico-militară de la frontiera ucraineană.
Într-o discuție cu președintele rus Vladimir Putin, Lavrov a estimat că „există o șansă” de compromis cu Occidentul asupra garanțiilor de securitate cerute de Rusia, care dorește în special încetarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței pe poziții corespunzătoare anului 1997.
„Desigur, negocierile nu ar trebui să continue la nesfârșit, dar în această etapă aș propune să le continuăm și să le intensificăm”, a spus ministrul rus în discuția cu Putin, moment difuzat de televiziunea de stat.
Ambasadorul care a spus că Ucraina ar putea renunța la NATO își schimbă declarația
Mai devreme în cursul zilei, ambasadorul ucrainean în Marea Britanie, Vadim Pristaiko, a adus clarificări referitoare după ce presa a semnalat o declarație a sa, în care sugera o posibilă renunțare la candidatura Ucrainei la NATO.
Pristaiko a spus că relatarea apărută în presă privind acest subiect a fost rezultatul unei neînțelegeri și a declarat că țara sa nu își va reevalua politicile care urmăresc aderarea la Alianța nord-atlantică.
În contextul declarației inițiale a ambasadorului ucrainean, Kremlinul a arătat că doar o schimbare de ordin constituțional prin care Ucraina ar renunța formal la aderarea la NATO ar fi un răspuns acceptabil la cerințele de securitate ale Moscovei”
Războiul bate la geam, atâta timp cât bătaia la ușa Ucrainei s-a dovedit a fi de neauzit. „Bate și ți se va deschide”, există acel îndemn, care te poate absolvi de întrebarea: „De ce nu ai bătut totuși la ușă”?
Iaca, acum a bătut! Cine va deschide, dacă va exista un trădător să o facă, de factura următorului Olaf ? Suntem așezat după ușă, chiar dacă se bate deja la geam!
ADI CRISTI