Predoiu – dezbateri desfiinţare SIIJ: Mai nou e culpă să trecem la treabă; există avize de la Comisia de la Veneţia

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, joi, că există cel puţin trei avize ale Comisiei de Veneţia privind proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, iar solicitarea făcută de deputatul USR Stelian Ion pentru amânarea dezbaterilor până la primirea unui punct de vedere din partea forului european duce la blocarea adoptării actului normativ.

Într-o intervenţie online la dezbaterea din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor asupra proiectului de lege privind desfiinţarea SIIJ, Predoiu a spus că solicitarea de amânare a dezbaterii vine din partea unui deputat care, pe tot parcursul anului 2020, a somat şi a criticat Ministerul Justiţiei pentru că nu emite OUG pentru desfiinţarea secţiei de investigare a magistraţilor.

„În acel moment, s-a mai pus problema unui aviz suplimentar, a referendumului, a majorităţii care ar putea adopta sau respinge OUG, s-a pus în mod imperativ şi insistent problema unei ordonanţe de urgenţă. Nu vreau să insist asupra fracturii de logică între această cerere şi cererea formulată astăzi”, a adăugat ministrul.

Potrivit acestuia, procesul propriu-zis de consultare a Comisiei de la Veneţia există deja, iar Ministerul Justiţiei a avut în vedere avizele emise de aceasta când a redactat proiectul.

„Aşa cum s-a arătat chiar către de cel care a formulat cererea, ea a fost făcută de un partid politic din Opoziţie, prin intermediul Adunării Parlamentare (a Consiliului Europei), şi este evident că a fost făcută tocmai pentru a bloca acest proces de adoptare a proiectului de desfiinţare a SIIJ. Există cel puţin trei avize emise de Comisia de la Veneţia pe acest subiect. Cu toate acestea, Ministerul Justiţiei va participa la aceste consultări, nu doar că va participa, dar le organizeză”, a explicat Cătălin Predoiu.

El a subliniat că nu vede niciun fel de incompatibilitate în a derula în paralel un proces de dezbatere în Parlament, „autoritate legiuitoare supremă”, şi Comisia de la Veneţia cu care va dialoga pe toate aceste probleme.

„Nu ştiu dacă este o culpă faptul că Ministerul Justiţiei s-a grăbit, cum s-a spus aici, să-şi îndeplinească obiectivele din programul de guvernare. Înţeleg că mai nou este o culpă dacă trecem la treabă, nu aşteptăm luni de zile, probabil, pentru a rata obiectiv după obiectiv şi a critica eventual după aceea pe alţii că nu-l îndeplineşte. Noi suntem astăzi, aici, cu această problemă pentru că acest obiectiv a fost ratat în 2021. (…) Nu forţăm în niciun fel Parlamentul să adopte într-un anumit ritm şi participăm aici invitaţi ca toată lumea. Am parcurs toate procedurile până la promovarea acestui proiect de către Guvern, inclusiv dezbaterile publice. (…) Unele ministere stau şi luni de zile fără să-şi promoveze obiectivele. Noi nu înţelegem să procedăm astfel. De aceea, ne-am apucat imediat de lucru şi astăzi am venit în faţa dumneavoastră cu acest proiect de act normativ”, a transmis Predoiu.

Deputatul USR Stelian Ion a propus joi amânarea cu o lună a dezbaterii proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, pentru a aştepta avizul Comisiei de la Veneţia.

Membrii Comisiei juridice au decis prin vot că proiectul va fi dezbătut joi. Preşedintele comisiei, Laura Vicol, a anunţat că votul pe această iniţiativă va fi dat vineri.

„Este esenţial, din punctul nostru de vedere, să aşteptăm avizul Comisiei de la Veneţia pe acest proiect pentru a putea continua lucrările. Aşa cum ştiţi, anul trecut, la rândul meu, am sesizat Comisia de la Veneţia şi bine am făcut, în ciuda unor critici venite de la partenerii de la guvernare de atunci, pentru că s-a arătat foarte clar că unele amendamente pe care le acceptasem la Camera Deputaţilor au fost de neacceptat din punct de vedere al respectării statului de drept şi al independenţei procurorilor. Se crea o superimunitate. Un organism internaţional cu o reputaţie foarte importantă, care nu poate fi contestat, a spus acest lucru. Este foarte important să avem opinia Comisiei de la Veneţia pe acest proiect înainte să păşim la aceste dezbateri, pentru că sunt o serie de aspecte care, din punctul nostru de vedere, vin în contradicţie flagrantă cu avizele anterioare ale Comisiei de la Veneţia şi cu rapoartele Comisiei Europene în cadrul MCV. Graba acesta cu care Ministerul Justiţiei forţează votarea acestui proiect de lege este nu doar nepotrivită, ci chiar ridică semne de întrebare. Pare că tocmai ăsta este motivul grabei şi anume a ocoli acel aviz al Comisiei de la Veneţia”, a susţinut fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion, în şedinţa Comisiei juridice. AGERPRES