Breaking News

Barack Obama şi Hillary Clinton au avut o întâlnire privată la Casa Albă

Casa AlbăPreşedintele american, Barack Obama, şi fostul său secretar de Stat Hillary Clinton au avut o întâlnire privată la Casa Albă, luni după-amiază. Casa Albă a precizat că foştii rivali deveniţi colegi au discutat mai multe subiecte, timp de aproximativ o oră, relatează Associated Press.Obama şi Clinton s-au întâlnit de mai multe ori de când fostul secretar de Stat a părăsit administraţia în 2013. Însă întâlnirea de luni a avut loc în contextul în care Clinton se pregăteşte să lanseze o nouă campanie prezidenţială.La scurt timp după ce Casa Albă a confirmat întrevederea, Clinton a postat un mesaj pe Twitter lăudând legislaţia în domeniul sănătăţii promovată de Obama şi prevederile sale care îi vizează pe tineri şi pe cei care deja au probleme de sănătate. Într-o referire ironică la republicanii care nu sunt de acord cu legea, ea a scris: „Respingeţi aceste lucruri? Îmbrăţişaţi-i!”.Pentru a-şi sublinia punctul de vedere, Clinton a postat o fotografie mai veche cu ea şi Obama în timp ce se îmbrăţişau.