Chişinău, 9 mar. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat astăzi majorarea cuantumului salariului minim garantat în sectorul real până la 3500 de lei, începând cu 1 aprilie 2022. Decizia a fost luată urmare a consultărilor cu partenerii sociali, în cadrul dialogului tripartit pe platforma Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective, informează MOLDPRES.
Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Executivului, statul reglementează salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară, conform Legii salarizării nr. 847/2002, prin stabilirea mărimii cuantumului minim garantat a salariului în sectorul real, dar şi unele norme şi garanţii de stat (plata sporurilor de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile, plata orelor de noapte, plata orelor suplimentare, plata pentru orele de staţionare şi aflarea în șomajul tehnic etc.).
Proiectul aprobat astăzi își propune să asigure o creștere continuă a garanțiilor minime în domeniul salarizării, în vederea menținerii puterii de cumpărare a salariaților și asigurării unui mediu concurențial echitabil la nivel regional și internațional.
Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se reexaminează anual de către Guvern, în funcție de creșterea sumară anuală a indicelui prețurilor de consum și a ratei de creștere a productivității muncii la nivel național.