LACRIMILE CELUI CARE NU A MAI APUCAT SĂ LE PLÂNGĂ

Am întins mâna înspre fructul oprit

degetele mele au dat peste fermitatea pielei întinsă

Încordată ca un arc

din care săgeata învăța să zboare

să străpungă  aerul fierbinte

să mă ia în seamă

ca valurile desprinse de meduză

 

am găsit evadarea în antecameră

pregătită să stea la aceeași masă cu majordomul

și cu șoferul Rolls Royce-ului rămas fără benzină

 

pentru a nu înțepeni  rulmenții

patru oameni cu tot cu grădinarul castelului

din oră în oră făceau turul domeniului

împingând la Rolls Royce

caleașca părăsită de cai și înhămată la oameni

 

am crezut că vom ajunge la mal

că vom parcurgem un metru

transformat în milimetrii

să ni se pară drumul mai lung

mai nesfârșit

recuzita de după bombardament

încercă să țină minte ridicolul

starea de nemișcare mai profundă decât moarte

atâta timp cât de această dată

nemișcate ajung ființele și lucrurile

aerul și sunetul

ochii înghețați în lacrimile celui care nu a mai apucat

să le pângă.

 

ADI CRISTI