Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că se observă o creştere a ratei de pozitivare a testelor pentru infecţia cu SARS-CoV-2.
Ea a recomandat purtarea măştii sanitare de protecţie în mijloacele de transport în comun, dar şi în interior unde sunt mai multe persoane.
„Puteţi observa că deja rata de pozitivitate faţă de săptămâna anterioară, când a fost aproape 9%, mai exact 8,9%, a ajuns în această săptămână la 9,5%, iar rata de reproducere a cazurilor începe să crească. A ajuns în săptămâna de referinţă la 0,95%, o creştere faţă de săptămâna anterioară cu aproape 27%. Încet, încet se apropie de cifra unu, ceea ce susţine acea creştere a numărului de cazuri. (…) Se estimează fie menţinerea în acest platou sau chiar o uşoară creştere a numărului de cazuri”, a afirmat Pistol.
Potrivit acesteia, în Europa, în ultimele şapte zile s-a înregistrat o creştere a numărului de noi cazuri de infecţie cu noul coronavirus.
„Această uşoară creştere a numărului de cazuri ne face să revenim într-un mod insistent asupra respectării măsurilor pe care Ministerul Sănătăţii le-a comunicat de fiecare dată şi care nu sunt extrem de dificile. Ar trebui să fie aplicate de toată lumea, pentru ca să nu vedem o creştere importantă a numărului de cazuri şi, în mod evident, mă refer aici la igiena personală, mă refer aici la evitarea aglomeraţiilor şi la portul măştii medicale mai ales în mijloacele de transport în comun unde putem observa că lumea s-a relaxat. Indicăm cu foarte mare tărie tuturor să trateze cu seriozitate portul măştii în aceste mijloace de transport în comun atât la metrou, cât şi în transportul în comun suprateran, cu atât mai mult în spaţiile închise unde există mai multe persoane”, a transmis secretarul de stat. AGERPRES