Un cutremur slab cu magnitudinea de 3,5 s-a produs miercuri noaptea, la ora locală 23:12, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, arată informaţiile publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul s-a înregistrat la adâncimea de 140 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 69 km est de Braşov, 78 km nord-est de Ploieşti, 115 km sud de Bacău, 121 km vest de Brăila, 122 km vest de Galaţi şi 130 km nord de Bucureşti.
În luna martie 2022, în România au avut loc 12 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,4 şi 4,2. AGERPRES