Rectorul UMF, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, a primit titlul de Cetățean de onoare al județului Iași

În prezența președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” din Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, a primit joi, 24 martie, titlul de Cetățean de onoare al județului Iași, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Amfiteatrul “George Emil Palade” al instituției de învățământ superior. Hotărârea privind acordarea titlului de Cettățean de onoare al județului Iași prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, a fost aprobată cu unanimitate de voturi de plenul Consiliului Județean Iași în cadrul ședinței din 23 februarie 2022. Născut la 4 noiembrie 1957 la Rădăuți, Viorel Scripcariu a urmat cursurile Facultății de Medicină Generală a Institutului de Medicină şi Farmacie din Iaşi, pe care o finalizează în 1983. A debutat în profesie în anul 1983 în calitate de medic generalist în Clinica de Chirurgie a Spitalului Municipal Brașov. Ulterior, activează, succesiv, în funcțiile de medic secundar, medic specialist și medic primar chirurgie generală în Clinica de Chirurgie, a Spitalului Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași. Sub conducerea acestuia, Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” din Iaşi a dezvoltat un centru multidisciplinar de cercetare medicală, proiect în valoare de peste 13 milioane de euro, cofinanţat prin Programul Operaţional Competitivitate, proiect de cercetare extraordinar, unic în România. Autor a numeroase publicaţii – monografii și tratate de specialitate, lucrări ştiinţifice publicate în reviste indexate ISI, lucrări ştiinţifice publicate în reviste incluse în baze de date internaționale, proiecte de cercetare – dezvoltare, coordonator a numeroase studii clinice și studii de cercetare, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a participat activ la ridicarea școlii medicale românești, dar și la formarea viitorilor săi profesioniști. (E.M.)