Guvern: Schemă de ajutor pentru întreprinderile orientate spre agricultură şi industria alimentară

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat că Guvernul a aprobat, miercuri, memorandumul care instituie o schemă de ajutor ce facilitează accesul la finanţare pentru întreprinderile orientate către agricultură şi industria alimentară din mediul rural şi urban mic.

„În privinţa viziunii Guvernului pentru a susţine activităţile economice în mediul rural şi în zonele mici urbane în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19 prin Programul Rural Invest a fost aprobat un memorandum care instituie o schemă de ajutor de stat care facilitează accesul la finanţare pentru întreprinderi care sunt orientate către agricultură, pescuit, acvacultură, industrie alimentară, dar şi alte domenii care îşi localizează producţia în mediul rural sau mic urban, încurajând astfel dezvoltarea de afaceri în aceste zone. Cum va funcţiona acest mecanism de ajutor de stat: vor fi garanţii de maxim 90% din credite bancare pentru investiţii şi/sau susţinerea activităţii curente. Valoarea până la care poate ajunge o finanţare acordată unui beneficiar într-o astfel de situaţie poate ajunge până la 5 milioane de lei pentru creditele sau liniile de credit pentru finanţarea capitalului de lucru, respectiv 10 milioane de lei pentru creditul de investiţii”, a spus Cărbunaru, după şedinţa de Guvern.

 

El a precizat că bugetul pe care Guvernul îl alocă pentru această schemă de ajutor de stat este de peste jumătate de miliard de lei. AGERPRES