După Ioan Paul al II-lea în 1990 şi 2001 şi Benedict al XVI-lea în 2010, Francisc este al treilea papă care vizitează Malta, unde catolicismul, religia de stat, este practicat de aproximativ 85% din populaţie, iar avortul este interzis.
Miercuri, referindu-se la această călătorie, la finalul audienţei generale, suveranul pontif, în vârstă de 85 de ani, s-a prezentat ca un „pelerin” gata să calce pe acest „pământ luminos” şi „angajat să primească atât de mulţi fraţi şi surori în căutare de refugiu”.
Situată între Sicilia şi Tunisia, Malta, cel mai mic stat din Uniunea Europeană, este o poartă de intrare în Europa pentru migranţii de pe ruta mediteraneană, o temă centrală a pontificatului lui Francisc.
Cu ocazia vizitei în Malta, se aşteaptă ca papa să-şi reînnoiască apelurile pentru primirea exilaţilor şi a solicitanţilor de azil, aşa cum a făcut-o în timpul ultimei sale călătorii în Cipru şi Grecia la începutul lunii decembrie.
Sâmbătă, liderul celor 1,3 miliarde de catolici din întreaga lume va rosti un prim discurs – din cele cinci prevăzute pentru această vizită – în faţa autorităţilor şi a corpului diplomatic din capitala La Valletta, înainte de a pleca cu catamaranul spre Gozo (nord), una dintre cele trei insule locuite ale arhipelagului maltez, unde va prezida o rugăciune la biserica Ta’Pinu.
A doua zi, Francisc va vizita grota Sfântului Pavel – sfântul patron al Maltei, care a naufragiat în acest loc în anul 60, potrivit tradiţiei creştine – şi va celebra Sfânta Liturghie la Floriana, în apropiere de La Valletta, unde sunt aşteptaţi aproximativ 10.000 de credincioşi.
Înainte de a se întoarce la Roma, suveranul pontif se va întâlni cu migranţii la un centru de primire din Hal Far (sud).
Papa, care a suferit o operaţie la colon în 2021 şi şi-a anulat în februarie angajamentele din cauza unei „dureri acute” la genunchi, trebuia iniţial să viziteze Malta în 2020, o călătorie amânată din cauza crizei sanitare.
Aceasta va fi cea de-a 36-a călătorie în străinătate a papei de la alegerea sa în 2013 şi prima din 2022. La începutul lunii iulie, Francisc va vizita Republica Democrată Congo şi Sudanul de Sud.AGERPRES