În primul trimestru al anului, la Iași s-au născut peste 1.600 de copii, anunță autoritățile locale într-un comunicat. Astfel, potrivit unei informări date publicității de Consiliul Județean (CJ), dacă la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie ”Elena Doamna”, numărul bebelușilor veniți pe lume a fost în ușoară creștere față de primul trimestru din 2021 (293 de nașteri în primele trei luni ale acestui an, față de 222 anul trecut), la Maternitatea “Cuza Vodă” – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie, numărul nașterilor a fost mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut (1.365 anul acesta, față de 1.471 câte s-au înregistrat în primul trimestru al anului trecut). Potrivit specialiștilor, cifrele se încadrează în media din ultimii ani a numărului de nașteri înregistrate la cele două unități de profil. Printre femeile care și-au văzut visul de a deveni mamă împlinit se numără și o tânără din Ucraina, care a fost nevoită să aducă pruncul pe lume la Iași, după ce a fugit din calea războiului. Nașterea a avut loc la Maternitatea ”Cuza Vodă”, pe întreaga durată a spitalizării, mămicii și bebelușului fiindu-le asigurate, gratuit, toate cele necesare pentru ca bucuria momentului aducerii pe lume a unui copil să fie deplină, iar mama să depășească sentimentul de nesiguranță cu care și-a părăsit țara. (E.M.)