Răspândirea informațiilor ce afectează securitatea spațiului informațional public va fi interzisă

Chişinău, 27 apr. /MOLDPRES/. Proiectul de lege care prevede impunerea unor noi măsuri privind contracararea fenomenului de răspândire a dezinformării a fost avizat pozitiv astăzi de către Guvern, comunică MOLDPRES.

Documentul stabilește clar că dezinformarea și/sau răspândirea informațiilor ce afectează securitatea spațiului informațional public vor fi interzise.

Inițiativa legislativă prevede operarea modificărilor la Legea privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Legea cu privire la libertatea de exprimare, Legea comunicațiilor electronice, Codul serviciilor media audiovizuale, Codul penal, Codul contravențional, Legea privind regimul stării de urgență, de asediu și de război. Documentul prevede definirea noțiunilor de spațiu informațional mediatic, informație falsă, informație ce afectează securitatea spațiului informațional public și dezinformare.

De asemenea, se propune completarea Codului serviciilor media audiovizuale cu noi sancțiuni pentru încălcarea prevederilor privind programele audiovizuale locale, privind retransmisiunea publicității și teleshopping-ului și difuzarea conținuturilor calificate drept dezinformare sau informație ce afectează securitatea spațiului informațional audiovizual. Proiectul mai prevede stabilirea unei atribuții noi pentru Serviciul de Informații și Securitate orientate spre descoperirea, prevenirea și contracararea acțiunilor care reprezintă amenințări la adresa securității informaționale.

Conform proiectului, persoanele fizice și juridice, care dețin pagini web, vor fi obligate să plaseze informațiile de contact la un loc vizibil, care ar permite identificarea lor.