Până la data de 28 aprilie, la nivelul județului Iași au fost înregistrate aproape 150.000 de chestionare completate în etapa de autorecenzare din cadrul recensământului populației și locuințelor. Potrivit autorităților, dintre acestea, 46% au fost completate de ieșenii care locuiesc în mediul urban și 54% de ieșenii din mediul rural. Sâmbătă, 30 aprilie, prefectul Bogdan Cojocaru a avut o întâlnire la sediul Institutuției Prefectului cu reprezentanții Institutului Național de Statistică (INS) despre stadiul Recensământului Populației și Locuințelor la nivelul județului Iași. Etapa de autorecenzare se încheie în data de 15 mai. Persoanele care se autorecenzează până la data de 15 mai beneficiază de o zi liberă 100% plătită. Există și varianta de autorecenzare asistată, prin care cei interesați sunt ajutați de operatori să completeze chestionarele. Autorecenzarea, prima etapă de colectare a datelor de la populație pentru recensământ, a debutat pe data de 14 martie, acțiunea presupunând în premieră pentru țara noastră două aspect și anume: autorecenzarea online și respectiv autorecenzarea online asistată (ARA), pentru îndrumarea persoanelor cu abilități digitale mai reduse. Potrivit legii, fiecare persoană, indiferent de cetățenie, cu reședință obișnuință în România (care trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) se poate autorecenza în doi pași: pasul unu: persoana accesează PLATFORMA DE AUTORECENZARE și completează formularul de pre-înregistrare pentru ea însăși și pentru membrii gospodăriei din care face parte; pasul doi: persoana care a făcut pre-înregistrarea și membrii gospodăriei sale (pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare) vor primi un link la adresa/adresele de email indicate, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ. La finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul „Finalizare” și chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului. Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcție de situația avută la momentul de referință al recensământului care este la ora 00:00 din ziua de 1 decembrie 2021. Autorecenzarea este disponibilă populației, în perioada 14 martie – 15 mai 2022 și se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.). Autorecenzarea online asistată se poate face în spații special amenajate de fiecare primărie fie pe tabletele recenzorilor ARA, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor. (E.M.)