PNL a anunţat, joi, că prim-vicepreşedinţii PNL Teodor Atanasiu şi Cătălin Predoiu au avut o întrevedere cu liderii PSRO, pentru discuţii despre formarea unei majorităţi parlamentare, stabilindu-se că, dacă se ajunge la un punct de vedere agreat de ambele partide să se semneze un Acord de guvernare.Potrivit unui comunicat de presă al liberalilor, prim-vicepreşedinţii PNL Teodor Atanasiu şi Cătălin Predoiu au avut, miercuri, o întrevedere cu liderii PSRO pentru a discuta despre formarea unei majorităţi parlamentare şi a conveni asupra programului de guvernare.”În cadrul întrevederii, s-a decis formarea unor echipe de lucru care să discute, pe capitole, programul de guvernare. Totodată, s-a convenit ca, în final, dacă se ajunge la un punct de vedere agreat de ambele formaţiuni în privinţa programului de guvernare, PNL şi PSRO să semneze un acord de guvernare. Acesta reprezintă primul pas, după răspunsul PSRO la invitaţia PNL de a discuta pe tema programului de guvernare”, arată PNL.Liberalii mai menţionează că discută cu toţi parlamentarii independenţi care doresc să se alăture programului său de guvernare. Senatorul Mircea Geoană a anunţat, la începutul lunii martie, că în cadrul Biroului Naţional de Conducere al Noului Proiect Social Democrat s-a decis înfiinţarea unui nou partid de stânga, Partidul Social Românesc, ca răspuns la ”grava deviere de la identitatea de stânga a PSD-ului condus de Victor Ponta”.