„Această ediţie este una deosebită, aştept contactul cu marele public, mai ales că se încearcă o nouă formulă, o ieşire din incinta Teatrului Naţional „Marin Sorescu” în aşa fel încât lumea să ia cât mai mult contact cu Festivalul Shakespeare. Ne bucurăm că s-a păstrat aceeaşi structură, la care au fost adăugate noi elemente. Festivalul a fost gândit pe 4 coordonate mari: spectacole realizate de marii regizori ai lumii la teatre de renume, viziunile ştiinţifice asigurate de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru, Asociaţia Europeană de Cercetare ‘Shakespeare’ care analizează spectacolele. A treia secţiune sunt atelierele teatrale studenţeşti de actorie, de teatrologie şi scenografie. A patra componentă constă în lansări de carte, simpozioane etc.”, a spus Boroghină.
La rândul său, regizorul Bocsárdi László, care în cadrul Festivalului Shakespeare va pune în scenă Richard III, a declarat că acest spectacol este un experiment de teatru, o situaţie de laborator care în ultimii ani a devenit tot mai greu de organizat.
„Trăim nişte vremuri în care festivalurile nu mai au aceeaşi greutate ca înainte. (…) Ştim cu toţii că pentru a se întâmpla un festival cu adevărat important trebuie să ai şi noroc, să ai şansă, să se întâlnească foarte multe condiţii. Vorbind despre Richard III, sigur, la prima vedere pare un titlu foarte ofertant, din păcate suntem lângă un război care funcţionează tot mai bine şi textul pe care îl facem aici are legătură foarte strânsă cu războiul. Ideea este cum se ajunge la război, de ce se face război şi cel care a provocat un război va ieşi din această poveste. Este vorba despre un dictator, care la prima vedere reuşeşte tot ce încearcă să întreprindă, pentru că este cel mai inteligent, cel mai deştept, cel mai masculin, cel mai descurcăreţ, este cel mai contemporan dintre toţi. Un om care reuşeşte să treacă peste nişte graniţe peste care ceilalţi nu au curajul să treacă, adică nu-l mai interesează dragostea, tristeţea, empatia, deci nişte sentimente umane pe care le trece cu vederea şi din această cauză reuşeşte să iasă învingător din aceste situaţii”, a spus regizorul Bocsárdi László.
Acesta a explicat că în Richard III va încerca să prezinte faptul că oricât de capabil se crede omul, soarta va decide ce va fi cu el.
„Şi datorită genialităţii lui Shakespeare, ne trezim că ţinem cu el (n.red.- cu Richard). Asta este surpriza pe care Shakespeare ne-o construieşte şi acest lucru este un punct de pornire pentru noi, pentru că avem în faţă un om care ne dovedeşte că omul poate fi atotputernic. Poate să reuşească orice dacă vrea cu adevărat şi problema cea mai importantă aici este: că Richard ia o decizie în faţa noastră şi ne face complice, adică va deveni un ticălos şi va reuşi să cucerească lumea. Numai că ajuns regele lumii, ne dăm seama că de fapt nu are calităţile să conducă lumea. De ce? Fiindcă pentru a conduce lumea, trebuie să iubeşti lumea. El nu iubeşte lumea, el se iubeşte pe sine. (…) La un moment dat se trezeşte şi vede că este la fel ca ceilalţi, un fel de ţânţar, care poate fi foarte uşor eliminat de o forţă. Asta este ideea mea: că oricât de capabili părem, până la urmă soarta va decide ce va fi cu noi. Problema este foarte acută şi contemporană pentru noi toţi, pentru că oricât de mult iubim arta şi teatrul, cea mai mare problemă este cum vom ieşi din acest război care se întâmplă. Sigur că încercăm să nu facem trimiteri politice concrete, actualizări ieftine, dar în esenţă această tensiune în care trăim cred că se regăseşte foarte clar în această piesă şi cred că şi în spectacol”, a menţionat Bocsárdi László.
Cea de a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare va avea loc la Craiova în perioada 19-29 mai şi este organizată, ca în fiecare an, de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi Fundaţia Shakespeare. Peste 160 de evenimente – spectacole de teatru, performance-uri, instalaţii multimedia, spectacole de teatru VR, concerte, proiecţii de film în aer liber, lansări de carte, conferinţe şi dezbateri – vor avea loc în 20 de spaţii (indoor & outdoor), într-un eveniment ce se adresează atât celor mai fini cunoscători ai teatrului internaţional, cât şi publicului larg.
În calitate de partener al evenimentului, Primăria municipiului Craiova a alocat 2.500.000 lei de la bugetul local pentru organizarea manifestărilor din cadrul ediţiei din acest an a Festivalul Internaţional Shakespeare, exclusiv pentru evenimentele organizate în Craiova. Conform hotărârii de CL, organizatorii vor permite accesul gratuit cetăţenilor, în mod egal, pe principiul primul venit primul servit, pe bază de invitaţii ridicate de la Agenţia teatrului, la fiecare spectacol de sală interioară. Festivalul se desfăşoară sub egida Ministerului Culturii, a Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Craiova, Consiliului Judeţean Dolj, Institutului Cultural Român, Uniunii Teatrale din România.
Cea de a XIII-a ediţie a festivalului, desfăşurată sub genericul „William Shakespeare – Universalul”, se va deschide în 19 mai, cu „887” al lui Robert Lepage, de la celebra companie canadiană Ex Machina din Quebec. AGERPRES