Peste 1,3 milioane de lei, decontați de stat pentru cazarea și hrana refugiaților din Ucraina

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a făcut plăţi de peste 1,3 milioane de lei către persoanele fizice şi cele juridice care au cerut decontarea hranei şi cazării oferite, în lunile martie şi aprilie, refugiaţilor din Ucraina, potrivit unor date transmise, marţi, de ISU.

Situaţia centralizată de ISU arată că, din suma totală de 1.338.953 lei, 795.960 lei au reprezentat plăţi către persoane fizice, în timp ce 642.993 lei au însemnat deconturile persoanelor juridice.

„Pentru martie şi aprilie, 85 de persoane fizice care au găzduit 404 cetăţeni ucraineni au încasat 661.380 lei, dintre care 484.100 lei pentru cazare pentru lunile martie şi aprilie şi 177.280 pentru hrană în aprilie”, precizează ISU.

Potrivit OUG nr. 15/2022, statul acordă 20 de lei pe zi pentru hrană şi 50 de lei pe zi pentru cazare, în cazul fiecărei persoane din Ucraina care a fugit din calea războiului.

Cererile se depun în primele trei zile lucrătoare ale fiecărei luni, pentru luna precedentă. (sursa:www.agerpres.ro)