Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, plasat în arest la domiciliu

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus joi, 26 mai, aplicarea în privința lui Igor Dodon a măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu pentru 30 de zile. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă de magistrați.

Totodată, instanța a aplicat în privința lui Dodon și mai multe restricții. Astfel, acesta nu are dreptul de a părăsi domiciliul, dar și să comunice cu persoanele vizate în dosar.

Procurorul din cadrul Procuraturii Anticorupție, Petru Iarmaliuc, a declarat că organul de urmărire penală va contesta hotărârea primei instanțe: „O considerăm una neîntemeiată”.

Tot astăzi, instanța a dispus plasarea în arest în izolator pentru 30 de zile a cumnatului lui Igor Dodon, Petru Merineanu.

Amintim că, în dimineața zilei de 24 mai, procurorii Anticorupție, în comun cu ofițerii SIS și CNA, au efectuat percheziții la mai multe adrese legate de Igor Dodon, bănuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită. Ulterior, președintele de onoare al PSRM și fostul președinte al R.Moldova a fost reținut pentru 72 de ore, fiind escortat la izolatorul Direcției de Poliție a mun.Chișinău. (sursa:www.deschide.md)