Parlamentarii social democrați de Iași s-au întâlnit în această săptămână cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și cu directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR), Mariana Ioniță, pe tema stadiului în care se află proiectul Autostrăzii A8 (Ungheni – Iași – Tg. Mureș), respectiv segmentele propuse spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit reprezentanților PSDM conducerea CNAIR și-a asumat în fața ministrului Transporturilor “termene extrem de clare pentru implementare”.
„Secțiunile Tg. Mureș – Miercurea Nirajului (24,3 km) și Leghin – Tg. Neamț (30 km) au, din punct de vedere procedural, au date calendaristice aproape identice. În cazul acestor două tronsoane, în următoarele luni ar urma să se parcurgă toți pașii, astfel încât să se ajungă în luna octombrie la emiterea acordului de mediu, în luna noiembrie la elaborarea hotărârii de Guvern. Iar în decembrie 2022 să demareze efectiv procedura de achiziție pentru proiectare și execuție. Acestea au finanțare prin PNRR. În plus, șefii CNAIR și-au asumat un calendar și pentru distanța Miercurea Nirajului – Leghin (160 kilometri), care ar trebui scoasă la licitație în ianuarie 2023”, se precizează într-un comunicat remis redacției de PSD Iași.
„Autostrada Ungheni – Iași – Tg. Mureș este o investiție capitală pentru dezvoltarea regiunii noastre. E important să pornim aceste două porțiuni cu finanțare prin PNRR. În paralel, documentațiile avansează și pentru celelalte sectoare din A8”, a declarat Maricel Popa, președintele PSD Iași, care a mai anunțat că vineri, 3 iunie, la sediul Instituției Prefectului Județului Iași va avea loc o ședință cu directorii tuturor instituțiilor implicate în derularea acestei foarte importante investiții. (E.M.)