O aeronavă Spartan a Forțelor Aeriene Române a aterizat joi dimineață pe Aeroportul din Iași, venind de la București, pentru a prelua un pacient cu arsuri grave, ce urma să fie transportat către un spital din Viena. Potrivit medicilor, este vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani, dintr-o loclaitate din apropierea Iașului, care a suferit arsuri grave pe 70% din suprafaţa corpului în urma exploziei unei butelii. Inițial, pacientul fusese adus la Spitalul Clinic Județean Sfântul Spiridon, unde a fost internat imediat la secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) din Secția de Arși. Din cauza complexității cazului, medicii ieșeni au decis transportarea pacientului la o clinic de spcialitate din străinătate. „Echipa de terapie intensivă SMURD Iaşi a preluat de la ATI Chirurgie Plastică şi Arsuri un pacient care a fost internat în urmă cu două zile cu arsuri pe aproximativ 70% din suprafaţa corporală, afectate fiind şi căile aeriene. Încă din momentul preluării, din prespital, pacientul a trebuit intubat, ventilat mecanic şi transportat sub anestezie generală. Starea pacientului este foarte gravă, arsura este întinsă. Pacientul a fost preluat şi tratat în clinica de ATI Arsuri ,dar s-a impus transferul internaţional. A fost aprobat transferul către Austria, acesta fiind efectuat de o aeronavă. Sperăm să existe şanse de tratament şi supravieţuire la spitalul din Viena. Gravitatea arsurilor, complexitatea lor, au reprezentat un scor care au dus la transferul într-un centru cu o mai mare experienţă şi cu toate posibilităţile, inclusiv cu bancă de piele”, a declarat dr. Diana Cimpoeșu, coordonatorul SMURD Iaşi.