Primăria Municipiului Iași a reluat licitația pentru încredințarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a Grădiniței cu Program Prelungit (GPP) nr. 13 din Tătărași. Prevederea bugetară a procedurii este de 8.546.022,79 lei, fără TVA (10.169.767,12 lei, cu TVA), firmele interesate având ca termen pentru depunerea ofertelor data de 30 iunie 2022. Valoarea totală a proiectului, conform Hotărârii Consiliului Local, aprobată în toamna anului trecut, este de 11.030.249,75 lei, informează într-un comunicat Biroul de presă al Primăriei.
Înființată în anul 1970, Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 are o suprafață de aproape 1.600 de metri pătrați şi cuprinde opt săli de grupă, cu o capacitate de 200 de copii, sală de mese, patru grupuri sanitare pentru copii, patru grupuri sanitare pentru personal, două cabinete sanitare, două săli pentru activităţile opţionale şi educative, blocul alimentar (bucătărie, magazii de alimente şi zarzavaturi), spălătorie, etc.
Proiectul „Reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 13 Iași” este finanțat cu fonduri europene, prin intermediul Programului Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, al Uniunii Europene, Axa Prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de Investiții 4.4. Prin aceeași sursă de finanțare, municipalitatea ieșeană construiește două grădinițe noi, în Bucium (cu o capacitate de 180 de locuri) și Dacia (280 de locuri). (E.M.)