Județul Iași, pe locul trei la nivel național la rata de promovare a examenului de Bacalaureat

Rata de promovare a examenului de Bacalaureat (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), sesiunea iunie – iulie 2022, înregistrată în județul Iași după soluționarea contestațiilor, este de 83,15 %, în creștere cu 1,48% comparativ cu rezultatele inițiale (81,67%) și respectiv cu 4,27 % față de prima sesiune a anului trecut (78,88%) și peste media înregistrată la nivel național (75,2%), procent care situează județul Iași pe locul trei în ierarhia națională. Totodată, județul Iași ocupă locul al doilea, la egalitate cu municipiul București, la numărul unităților de învățământ cu rată de promovabilitate de 100%. Pentru promoția curentă, rata de reușită este 86,76% (82,88% în 2021), iar pentru promoțiile anterioare –37,40% (36,65% – în 2021), informează, într-un comunicat, Inspectoratul Școlar Județean Iași.

Astfel, din totalul celor 4.937 de candidați prezenți (4.576 din promoția curentă și 361 din promoțiile anterioare) au promovat 4.105 de candidați: 3.970 de candidați aparțin promoției 2022, iar 135 provin din promoțiile anterioare.

Bacalaureat 2022 (după soluționarea contestațiilor)

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2021) au fost afișate vineri, 1 iulie, în centrele de examen și pe site-ul http://bacalaureat.edu.ro/.

Situația finală reflectă faptul că din cele 647 de teze la Limba și literatura română reevaluate în urma contestațiilor, 478 (73,88 %) au primit note mai mari decât la evaluarea inițială. Pentru proba obligatorie a profilului, din cele 423 teze pentru care s-au depus contestații, 208 (49,17 %) au primit note mai mari, iar la proba la alegere a profilului/specializării, din cele 452 de teze reevaluate în urma contestațiilor, 288 (63,72%) au primit note mai mari decât au avut inițial.

Numărul mediilor de 10 (zece) obținute în această sesiune a crescut la 14, județul Iași plasându-se și în acest clasament pe poziția a 3 pe țară. La aceste 14 medii se adaugă o altă medie de 10 obținută de un elev participant la ediția specială a Bacalaureatului.

Elevii care au obținut media maximă, în acest an, provin de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași (5), Colegiul Național Iași (3+ 1 medie de la sesiunea specială), Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași (2), Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași (2), Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași (1) și Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani. (1)

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • 63 (59 înainte de contestații) au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română ;
  • 313 (292 înainte de contestații) au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 213/ Istorie -99)
  • 332 (316 înainte de contestații) au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Precizăm că procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți.

Cea de-a doua sesiune de examen din acest an se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere (18 – 25 iulie).