Alcoolul crează câteodată o falsă senzație de răcorire și hidratate. În realitate, alcoolul deshidratează corpul, întrucât modifică compoziția sângelui, iar pentru restabilirea echilibrului hidroelectrolitic al organismului este nevoie de consumul unei cantități mai mari de apă. De exemplu, sunt băuturi care cresc diureza, deci este clar că prin consumarea acestora se vor pierde lichide. De aceea, organismul trebuie suplimentat cu o cantitate mai mare de apă. Sunt, însă, și băuturi non-alcoolice care modifică osmolaritatea (echilibrul hidroelectrolitic al sângelui – n.r.) și care accentuează starea de deshidratare a organismului, așa cum sunt, de exemplu, cele care conțin cafeină și care cresc diureza și pentru care, de asemenea, este nevoie de o cantitate mai mare de apă, declară conf. univ. dr. Diana Cimpoeșu, șeful UPU-SMURD Iași.
Potrivit medicului, băuturile alcoolice este bine să fie consumate în cantități mici și cu precădere seara, atunci când temperaturile exterioare sunt mai mici, iar organismul se poate autoregla cu succes.
Cel mai bine, însă, este ca băuturile alcoolice să fie consumate cu o cantitate importantă de apă, asta ca să nu spunem că niciodată nu este bun alcoolul. Importante sunt cantitatea, calitatea și combaterea efectelor de deshidratare a organismului. În ceea ce privește cantitatea de băuturi alcoolice, aceasta ar trebui să fie undeva în jurul a 150 ml de vin sau o cantitate echivalentă de bere . Evident, pentru șoferi nu este admisă nicio picătură de alcool, pentru că soarele și alcoolul fac o echipă total nepotrivită, cu risc foartre mare de accidente. Nici când muncește cineva în aer liber nu este recomandat consumul de băuturi alcoolice, pentru că se pot produce căderi de pe schelă, căderi de pe scări, chiar și căderi din copac, în cazul celor care se urcă pentru a culege cireșe, vișine, flori de tei, etc., a mai spus conf. univ. dr. Diana Cimpoeșu. (E.M.)