CU FLOAREA DE COLȚ LA REVER

 

Mă ridic în picioare

cum zmeul

mai poate fi ridicat

Eliberată îmi este înălțarea

din care mai rămâne

doar sfoara

cordon ombilical

ce mă leagă de această lume

 

mă înalț

cu o Floare de colț

adusă mai aproape

de buze

mai aproape de gândul

ce mă tulbură

doar pentru că exist

 

„E casa prin care

mai umblă Baudelaire

sau poate sunt eu

nu țin minte chiar totul

Ai grijă frumoaso

în mine e ger

mai toarnă-mi o vârstă,

păstrează tu restul.”

 

Trec drumul

de la poale spre pisc

aerul nu mai are aer

neputând fi respirat…

 

Doar gerul din mine

îmi trădează vârsta

și cântecul de lebădă

pregătit pentru ultima noapte

Baudelaire se strecoară

printre noi

cu Floarea de colț

la rever

 

Umbră desculță,

amăgitoare ploi.