„La un sfert de secol de la lansare, România şi SUA sunt angajate în extinderea şi aprofundarea tuturor dimensiunilor Parteneriatului strategic, de la cooperarea excelentă dintre ţările noastre în domeniul securităţii şi apărării, până la cea în domeniul economic, al securităţii energetice, educaţiei, cercetării şi relaţiilor interumane. Soliditatea Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii a fost demonstrată constant în decursul ultimelor ani şi, cel mai recent, prin anunţul făcut de preşedintele Joseph R. Biden în contextul Summitului NATO de la Madrid, referitor la suplimentarea prezenţei trupelor americane în România. Această soliditate este, de asemenea, completată de o cooperare tot mai dinamică în multiple domenii, un exemplu fiind sectorul energetic, inclusiv cel nuclear civil, prin proiectul fanion care vizează dezvoltarea în România a unei centrale bazate pe tehnologia Reactoarelor Modulare Mici (SMR)”, spune şeful statului în mesaj.
Klaus Iohannis afirmă că, în ultimii 25 de ani, România a demonstrat voinţa şi capacitatea de a contribui semnificativ la obiectivele comune de pe agenda bilaterală româno-americană, devenind cel mai constant şi de încredere aliat al Statelor Unite în regiune.
„Războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, situaţia de securitate din regiunea noastră şi consecinţele grave ale acestui război la nivel global şi în sectoare cheie ne determină să acţionăm împreună, mai uniţi ca niciodată, pentru a găsi soluţii, în plan bilateral sau euroatlantic, pentru a consolida şi proteja valorile, securitatea şi rezilienţa societăţilor noastre”, arată preşedintele.
El subliniază că un obiectiv al Parteneriatului strategic este includerea României în Programul Visa Waiver.
„Parteneriatul strategic este despre oameni, despre legăturile interumane care ne aduc mai aproape. Un obiectiv comun asumat de ţările noastre ca parte a acestei dimensiuni de cooperare este includerea României în Programul Visa Waiver, iar ambele părţi depun eforturi pentru îndeplinirea sa”, subliniază Iohannis.
Şeful statului salută cu această ocazie comunitatea de români care trăieşte, munceşte sau studiază în Statele Unite şi pe americanii care trăiesc în România. De asemenea, el transmite un mesaj special de mulţumire militarilor americani prezenţi în ţara noastră.
„Am convingerea că Parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite este şi va continua să rămână unul dintre fundamentele politicii externe şi de securitate ale României”, afirmă preşedintele Iohannis. AGERPRES