SC Protess Consulting SRL a finalizat săptămâna trecută studiul de fezabilitate (SF) privind construcția unei spli de sport ultramodern în cadrul Școlii Gimnaziale Otilia Cazimir din municipiou, document în valoare de 84.000 lei, fără TVA, respectiv 99.960 lei, cu TVA.\
Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Primăriei Municipiului Iași, Comisia Tehnico – Economică de Avizare și Recepționare a Documentațiilor Aferente Proiectelor de Investiții a avizat documentația, investiția fiind estimată la valoarea de 13.724.259,46 lei.
După ce indicatorii tehnico – economici vor fi votați de Consiliul Local vor fi alocate fonduri și va fi contractat un constructor pentru această investiție, se precizează în document.
În prezent, lucrările de construire a unei săli de sport la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Păcurari au fost finalizate și sunt în faza de recepție. Lucrările au fost făcute de SC Prima Construct SRL, în cadrul unui contract în valoare de 2.277.640,37 lei.
De asemenea, la începutul acestui an primarul Mihai Chirica a semnat un contract cu asocierea SC Prima Construct SRL – SC Refconsteel SRL pentru proiectarea și construirea de săli de sport la Școlile Gimnaziale „Nicolae Iorga” (2.982.909,92 lei), „Alexandru Vlahuță” (2.837.614,5 lei) și „George Coșbuc” (2.870.277,07 lei). Cele trei săli vor fi finalizate în cursul anului viitor. În prezent, cele trei săli sunt în faza de proiectare.
Planul municipalității este de a construi noi săli de sport și la Școala Gimnazială „Titu Maiorescu”, unde au început lucrările la fundație, precum și la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.