Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a semnat joi, 14 iulie, contractul de execuție a lucrărilor de modernizare a Lotului 3 din obiectivul “Axa Rutieră Strategică 1 Iași – Suceava”. Licitația organizată de administrația județeană a fost câștigată de Asocierea S.C. DAROCONSTRUCT SRL – S.C. RUTADOR SRL, valoarea contractului fiind de 91.776.997,59 de lei, fără TVA.
“După șapte contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, patru plângeri împotriva deciziilor CNSC, care au fost soluționate de Curtea de Apel Iași, și o cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Iași, reușim să semnăm contractul de execuție a Lotului 3 și putem să începem lucrările de modernizare. Anul acesta urmează să fie finalizate lucrările pe celelelalte două loturi din Axa Iași – Suceava, iar la sfârșitul anului 2023 va fi gata și modernizarea Lotului 3. Astfel, vom conecta practic comunitățile ieșene la rețeaua transeuropeană de transport, dar vom realiza conexiunea și între județele Iași și Suceava. Știu că ieșenii de pe acest traseu au așteptat foarte mult timp să înceapă lucrările și vrem să le creăm,în sfârșit; condiții pentru a circula în siguranță și confort’’, a declarat, după semnarea contractului, președintele CJ Iași, Costel Alexe.
Lotul 3 din Axa strategică Iași – Suceava presupune modernizarea DJ 281 de la Belcești – Ceplenița – DN 28B și modernizarea DJ 281 de la DN 28B – Scobinți – Lespezi, în lungime de 40,610 km, aproape jumătate din lungimea totală a traseului axei. Proiectul “Regiunea Nord – Est – AxarutierăstrategicăIași – Suceava’’ este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 al Uniunii Europene.