Municipalitatea continuă demersurile de înnoire a parcului auto al Companiei de Transport Public (CTP). Astfel, după ce în ultimii doi ani a reușit achiziționarea prin intermediul fondurilor europene a unui număr de 32 de tramvaie noi, autoritățile locale intenționează ca în perioada următoare să achiziționeze alte 18 tramvaie ultramoderne. În plus, municipalitatea dorește să cumpere și 25 de autobuze electrice. Pe lângă acestea ar putea fi achiziționate și 25 de stații de încărcare rapidă și opt stații de încărcare lentă a autobuzelor electrice, toate aceste investiții urmând să fie asigurate din fondurile puse la dispoziție în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Achiziționarea tramvalor și autobuzelor electrice, precum și a stațiilor de încărcare, va fi supusă la vot în cadrul ședinței de marți, 26 iulie, a Consiliului Local, prin intermediul unor proiecte de hotărâre.
Primul proiect vizează cumpărarea a 18 tramvaie cu lungimea de 22 de metri, în valoare totală de 177,2 milioane de lei, fără TVA, investiția care urmează să fie implementată până la data de 30 iunie 2026.
Al doilea proiect se referă la achiziționarea a 25 de autobuze electrice cu o lungime de 10 metri, inclusiv a 25 de stații de încărcare rapidă și 8 stații de încărcare lentă, valoarea achiziției ridicându-se la suma de 59,8 milioane de lei, fără TVA. Autobuzele vor fi distribuite pe traseele 19, 20, 27, 30, 41, 44, 46, 47 și 49.
În prezent, parcul auto al Companiei de Transport Public (CTP) Iași este compus din 126 de tramvaie, 140 de autobuze și 10 microbuze, deservind nouă trasee de tramvai, în lungime de 140 de kilometric, și 24 trasee de autobus, în lungime de 449 de kilometri. (E.M.)