Interesul record la admiterea din 2022 încurajează conducerea TUIASI să solicite o suplimentare a locurilor în toamnă. „Profesiile de inginer și arhitect devin tot mai atractive”
Au fost afișate rezultatele preliminare ale admiterii pentru anul universitar 2022 – 2023 la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), iar numărul de candidați înscriși reprezintă un record al ultimilor ani din toate punctele de vedere: cu 40% mai mulți candidați pe locurile bugetate la licență și 50% mai mulți candidați pe locurile destinate românilor de pretutindeni.
„Putem afirma foarte clar că admiterea din acest an, la licență și masterat, a reprezentat un record al ultimilor ani. Un succes care, recunosc deschis, mi-a depășit oarecum așteptările, având în vedere dimensiunea promoției absolvenților de bacalaureat. În același timp, ne așteptam la rezultate bune, susținuți fiind de campania la nivel național care evidențiază rolul învățământului tehnic și solicitările uriașe de specialiști absolvenți ai studiilor universitare tehnice. O campanie firească, având în vedere că nicio țară nu poate spera să se dezvolte fără ingineri”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.
La studiile de licență a existat un număr de solicitări cu 40% mai mare decât numărul locurilor bugetate alocate. Dat fiind sistemul unic de înmatriculare și urmărire a situației înscrierilor implementat de TUIASI, în care se contorizează prima opțiune a unui candidat și nu toate specializările alese de către acesta, se poate observa că la licență au fost aproape 2.900 de candidați pe locurile de la buget, alții 134 optând, de la început, pentru un loc la taxă. La programele de master a fost 1.052 de candidați pe locurile bugetate și 65 au optat direct pentru locurile de la taxă.
„Pentru ciclul de studii universitare de licență, modalitatea de înscriere din acest an a permis, pe de o parte, clarificarea și concentrarea opțiunilor candidaților, iar pe de altă parte a permis o contorizare exactă a numărului acestora, pe platforma de înscriere apărând doar candidații cu prima lor opțiune. La studiile de masterat, deoarece susținerea examenelor de finalizare s-a suprapus parțial cu perioada de înscriere, numărul de candidați a fost doar egal cu cel de locuri considerate pentru admitere”, a punctat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
Lucrurile arată și mai bine atunci când urmărim situația concurenței la locurile destinate românilor de pretutindeni, unde numărul candidaților a depășit cu peste 50% locurile alocate la licență și master. Iar până în acest moment, există peste 200 de candidați din țările aflate în afara Uniunii Europene care au primit aviz din partea Ministerului Educației pentru a deveni studenți ai TUIASI, însă admiterea continuă și în luna viitoare.
„Afluența acestor studenți devine o constantă, în ultimii trei ani numărul lor depășind anual câteva sute. În condițiile pozitive ale creșterii interesului candidaților, după afișarea rezultatelor finale ale admiterii și confirmarea locurilor ocupate de către candidați, este foarte probabil să solicităm Ministerului Educației suplimentarea locurilor alocate la licență și masterat, atât pentru studenții din țările UE, cât și pentru românii de pretutindeni. Aceasta în condițiile în care numărul locurilor bugetate la studiile universitare deja depășește 4.000”, a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
La ciclul de studii doctorale a fost finalizată doar prima rundă de înscrieri, urmând ca în septembrie aceasta să continue, atunci când are loc și susținerea admiterii. În momentul de față, 40% dintre locurile scoase la concurs pentru doctorat sunt deja acoperite prin înscrierea candidaților. Sesiunea de toamnă a admiterii la TUIASI începe pe 5 septembrie și se va încheia pe 16 septembrie la licență și pe 18 septembrie la master.