BCR Iași Open – ziua a cincea. Ana Bogdan s-a calificat în semifinale

Favorita numărul 2, Panna Udvardy (Ungaria) s-a calificat vineri în semifinalele turneului BCR Iași Open, care se desfășoară la Baza sportivă de la Ciric, după ce, în primul meci al zilei, a învins-o pe Kristina Mladenovic (Franța – favorită nr. 6), în două seturi, scor 6-1, 6-2.

În cel de-al doilea sfert de finală, Maja Chwalinska (Polonia) a trecut de Rebeka Masarova (Spania) în trei seturi, scor 6-3, 4-6, 6-2.

În prima întâlnire din sesiunea de seară, Darya Astakhova (Rusia) a învins-o pe Paula Ormaechea (Argentina), scor 6-4, 6-0,  după care, în meciul vedetă al zilei, Ana Bogdan (România, favorită nr. 3) a câștigat cu 2-0 la seturi, scor 6-1, 6-2, în fața Ekaterinei Gorgodze (Georgia – favorită nr. 8).

În semifinale, programate sâmbătă, începând cu ora 13.00, se vor întâlni Darya Astakhova cu Ana Bogdan și Maja Chwalinska cu Panna Udvardy.

În singurul meci de dublu al zilei, perechea Angelina Gabueva/Anastasia Zakharova (Rusia/Rusia – favorită nr. 2) a trecut de Andreea Prisăcariu/Anita Husaric (România/Bosnia Herțegovina) cu scorul de 3-6,6-4,11-9. (E.M.)