Tenorul Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași, va primi titlul de „cetățean de onoare” al municipiului Fălticeni.
Vineri, 26 august, în cadrul Galei de decernare a Premiilor FITT „Grigore Vasiliu Birlic”, Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași, va primi titlul de „cetățean de onoare” al municipiului Fălticeni.
„Sunt onorat pentru acest titlu, cu atât mai mult cu cât Fălticeni a fost locul de naștere sau creație pentru nume cu adevărat impresionante ale culturii române. Este un gest ce implică mulțumiri, în special domnului primar Gheorghe Cătălin Coman, cât și Consiliului Local al municipiului Fălticeni, dar și o promisiune, de a continua această frumoasă prietenie ce s-a legat cu părintele Liviu Vasile Mihăilă, președintele Asociației Fălticeni Cultural, implicit cu toți iubitorii de artă din acest oraș plin de tradiții culturale.” a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași.
Organizat de Asociația Fălticeni Cultural,Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret„Grigore Vasiliu Birlic”, ajuns la ediția a XII-a, se va desfășura la Fălticeni, în perioada 22-28 august. Ateneul Național din Iași, invitat în cadrul Festivalului pentru al patrulea an consecutiv, va prezenta publicului cinci piese de teatru, cele mai noi producții ale instituției ieșene.