Te-ai agățat de mine

cum se mai sprijină mâna inertă

de o sticlă plutind pe ocean…

 

Erai în derivă

sau poate oceanul să fi fost…

Sigur știu că desenam țărmul

malul la care sperai să ajungi

să-ți salvezi răsăritul

încă purtat peste noapte

în ochii închiși

cum pescarii trag după ei

năvoadele pline cu dimineți limpezite

de spatele lor agățate

cum luna mai stă

pe bolta cerului spânzurată…

 

Așteptam să te trezești

sau poate că trezirea era

doar pretextul pe care îl aveam

pentru a înțelege

cât de întinsă este

umbra ta tulburată de valuri

dacă de valuri poate fi vorba

și nu de mângâierile mele

înălțătoare.

 

ADI CRISTI