Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat pentru astăzi ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), relatează MOLDPRES.
Serviciul prezidențial de presă a comunicat că membrii CSS urmează să discute despre progresele și obstacolele existente în procesul de înfăptuire a justiției și despre prioritățile agendei legislative privind reforma justiției. Un alt subiect ce va examinat de către Consiliul Suprem de Securitate se referă la combaterea și contracararea acțiunilor cu caracter terorist.