Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, rezultatele au fost anunţate de juriul de specialitate marţi seara, muzicienii urmând a interpreta lucrări de Antonin Dvorak şi George Enescu în cele trei concerte din cadrul Finalei.
Semifinalele Concursului Internaţional „George Enescu” 2022, Secţiunea Violoncel, s-au desfăşurat în zilele de 5 şi 6 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.
Finala Concursului, Secţiunea Violoncel, constând în trei concerte cu orchestră, cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii George Enescu, dirijor Tito Munoz, va avea loc joi, de la ora 18,00, în Sala Mare a Ateneului Român.
Juriul Secţiunii de Violoncel la ediţia 2022 a Concursului Enescu este format din: David Geringas (preşedintele juriului), Natasha Brofsky, Enrico Dindo, Reinhard Latzko, Leonid Gorokhov, Alexandra Guţu, Tsuyoshi Tsutsumi, Marin Cazacu şi Meehae Ryo.
Biletele pentru Finala de Violoncel, dar şi pentru celelalte concerte din cadrul Concursului sunt disponibile în reţeaua EVENTIM.
* Constantin Borodin (Republica Moldova/România) a ales să interpreteze în marea Finală pentru Secţiunea Violoncel Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră op. 104 de Dvorak.
Născut în Chişinău, este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale.
A început studiul violoncelului la 6 ani, în oraşul natal, sub îndrumarea profesorilor V. Komissarova şi B. Savici.
A concertat ca solist cu Orchestra de Cameră Alt-Hastedter Bremen, Orchestra de Cameră Radio România, Orchestra Naţională de Tineret a Republicii Moldova, Filarmonica Dinu Lipatti, Filarmonica Ion Dumitrescu.
De asemenea, a susţinut recitaluri în Sala Mare a Ateneului Român din Bucureşti, la Riga şi la Chişinău. Constantin Borodin a colaborat cu Brandenburgisches Orchester Eberswalde, Orchestra de Cameră Geringas şi Potsdam Kammerakademie.
* Benjamin Kruithof, din Luxemburg, va interpreta de asemenea Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră op. 104 de Dvorak în cadrul Finalei.
Cântă la un instrument din secolul al XVIII-lea, realizat de lutierul italian G.B. Guadagnini, care îi este pus la dispoziţie de Universitatea de Arte din Berlin.
A început să studieze violoncelul la vârsta de 5 ani la Conservatoire du Nord, cu Raju Vidali. Benjamin Kruithof a concertat cu Orchestra de Cameră din Luxemburg, Filarmonica din Herford, Orchestra Filarmonică din Luxemburg, în săli precum Concertgebouw Amsterdam, Gasteig Munchen, Kings Place din Londra, Sala de Concerte din Changsha, Sala Universităţii Renmin, Opera din Guangzhou, Filarmonica din Luxemburg, Sala Cortot din Paris.
A cântat alături de Conrad van Alphen, Adrian Adlam, Vadym Kholodenko, Alena Baeva, Semion Gavrikov, Pascal Schumacher, Thomas Hell, Florian Krumpock, Hartmut Haenchen şi Vahan Mardirossian.
În februarie 2020 a înregistrat primul său CD cu Filarmonica din Herford la casa de discuri Ars Production.
În 2021 a fost invitat să participe la Academia Seiji Ozawa din Elveţia.
* Constantin Siepermann va interpreta Simfonia concertantă în si minor pentru violoncel şi orchestră op. 8 de George Enescu pe scena Ateneului Român, în cadrul Finalei.
Este din Germania şi studiază violoncelul de la vârsta de 5 ani.
A obţinut premiul I la ediţia federală din 2016 a Concursului Jugend Musiziert din Germania, dar şi Premiul special WESPE oferit de Consiliul Muzical German pentru cea mai bună interpretare a Sonatei solo de Paul Hindemith.
De asemenea, este laureat al Concursului pentru tinere talente din cadrul Festivalului de Muzică Baltică (2016), al Concursului Dussmann din Berlin (2014 şi 2017) şi al Concursului Napolinova (2020). În februarie 2022 a câştigat Marele Premiu al Concursului Internaţional de Violoncel Gustav Mahler (Jihlava/Praga).
Constantin Siepermann a concertat la Philharmonie şi Konzerthaus Berlin, Musikverein Viena, Festivalul Amati de la Maastricht, Sesiunile Muzicale Internaţionale din Olanda, Festivalul de la Bayreuth, Young Euro Classic, Classic Summer în Usedom.
Cântă la un violoncel Riccardo Antoniazzi (Cremona, 1890), care i-a fost pus la dispoziţie printr-o sponsorizare privată.
Ediţia a XVIII-a a Concursului Internaţional „George Enescu” are loc la Bucureşti între 4 şi 18 septembrie.
La etapa online a Concursului s-au înscris peste 100 de tineri muzicieni din toată lumea, dintre ei, 34 de artişti talentaţi având ocazia să urce pe scena Ateneului Român în etapele de Semifinală şi Finală la cele trei secţiuni interpretative: vioară, violoncel şi pian. AGERPRES