Chip de înger fără nas

Am totul al meu,

fără resturi de-argint

Sunt cât să apar

puțin peste rând

 

Mă iau în seamă

atât cât să fiu

prezent în obsesii

despre care nu scriu

 

Le las să existe

întâmplări călătoare

despre care se vorbește

la rând, în picioare

 

Ne mai fiind nevoie

ca toți să se ridice

când vine vorba de mine

ca un pocnet de bice

 

Tresari când tresar

urechile ciulite

avide să mai prindă

cuvinte povestite

 

Sunt eu, despre care

lumea vorbește vrute

nevrutele-s petale

smulse de niște brute

 

Din maci îmi fac o rană

din rană plânge-o armă

privesc golul din palmă

mișcă o nouă dramă

 

cu aceeași recuzită

cu aceași despletită

el fiind ce-a mai rămas

chip de înger fără nas!

 

ADI CRISTI