Primăria Municipiului Iaşi, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi a organizat cea de-a X-a ediţie a Târgului de Carte „Zilele Recoltei Editoriale”. Evenimentul a avut loc în Parcul Copou, în perioada 8-10 septembrie. La ediţia din acest an au fost prezente 16 edituri ieşene: Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Editura Cartea Românească Educaţional, Vasiliana `98, Tipo Moldova, 24 ORE, Dana Art, Anomis, Zona Publishers, Editura Junimea, Artes, Princeps Multimedia, Editura Timpul, CronEdit, Editura „Gr. T. Popa” UMF Iaşi, Demiurg şi Editura Alfa. În cele trei zile de expoziţie editorii ieşeni au expus cele mai recente apariţii editoriale şi au organizat, pe scena special amenajată lângă Teiul lui Eminescu, lansări de carte, în prezenţa autorilor invitaţi.
Potrivit organizatorilor, anul acesta au fost acordate următoarele premii: Cartea Editurii – premiu oferit de către editurile participante prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi pentru cea mai reprezentativă carte apărută anul acesta –, Cartea de debut pentru Poezie şi pentru Proză, Cartea de Poezie, Cartea de Proză, Cartea de Critică literară, Cartea de Eseu, Cartea de Arte, Premiul Restitutio, Premiul pentru Proiectul Editorial, Premiile Zilelor Recoltei Editoriale şi Premiul pentru Cartea Anului.
Diplome pentru Cartea Editurii:
– Vasiliana – Marcel Lutic, Timpul sacru. Sărbătorile de altădată
– Princeps Multimedia Eugen Doga, Memoria ploilor de vară – confesiuni
– Universitatea Al. I Cuza prof. univ. dr. Tudorel TADER (ed.), Rectorul UAIC, In memoriam Nicolae Ţaţomir – profesor emerit
– UMF Laurenţiu Şorodoc, Internal medicine. Cardiovascular, Respiratory and Blood Diseases
– Timpul Liviu Papuc, Iraclie Porumbescu, Scrieri
– Tipo Moldova Nicolae Dabija, Publicistică, 27 vol
– Demiurg Ioan Oprea, Terminologia filosofică românească modernă
– Anomis – Pozzani Claudio, Dumnez(Eu) și Kate (roman)
– Dana Art – Valentina Druţu, Dacă natura ar vorbi.
– Alfa – Victor Durnea, Alte noi propuneri de recurs
– 24 Ore – Aurora Ciucă, Secunde de nisip, poezie
– Cronedit – Ecoul este oglindirea privirii – Poetica supraviețuirii/ L´echo est le reflet du regard – Poétique de la survie
– Editura Cartea Romaneasca Educational – Anthony Lewis, Bitcoin & Blockchain – Elemente de bază. O introducere în criptomonede şi tehnologia care le produce.
– Zona Publishers – Marioara Vişan, Corallina, poezie
– Junimea – Dan Prelipicean, Cvartetul VOCES, destinul excelenţei
– Artes – Ed. Laura Vasiliu Journal of Musicology
Premii:
Cartea de Debut Poezie și Proză:
– Vasiliana – Cătălin Constantin, Nebunia în limitele simplei raţiuni, poezie
– Vasiliana – Silvia Curteanu, Castane Matematice, proză
– Timpul -Ramona Ilade, Cu poantele în sus
Cartea de Poezie
– Cronedit – Stere Bucovală, Iubirile nu au învățat să moară
Cartea de Proză
– Princeps Multimedia – Aurelian Silvestru, Nimeni nu învinge singur
Cartea de Critică literară
– 24 ORE – Maria Trandafir, Subiectivitate şi obiectivitate în propria poveste
Cartea de Eseu
– Junimea – Simona Modreanu, Florent Paquier, Basarab Nicolescu, Omul cosmodern / L`Homme cosmoderne / The Cosmodern Human
Cartea de Arte
– Dana Art – Pictori în galeria Dana Iași – ing. Mihai Pascal
Premiile Zilelor Recoltei Editoriale
– Junimea – Vasile Tărâţeanu, Marin Gherman, CERNĂUŢI, 105 ilustraţii adnotate
– Cronedit – Al. Câțcăuan, Românii de lângă români
– Timpul- Jean Poncet, La Vie profonde
Premiul Restitutio
– Universitatea Al. I Cuza – prof. univ. dr. Tudorel TADER (ed.), Rectorul UAIC, In memoriam Nicolae Ţaţomir – profesor emerit
– Timpul – Aurora Ciucă, Condeie regale în Convorbiri Literare
Proiect editorial
– Tipo Moldova – Ioan Holban, Literatura română de azi. Poezie, proză
Cartea Anului
– Junimea – Dan Prelipicean, Cvartetul VOCES, destinul excelenţei
– Princeps Multimedia- Eugen Doga, Memoria ploilor de vară – confesiuni