Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi prima doamnă, Jill, au sosit luni la Westminster Abbey, unde participă la funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a alături de sute de lideri mondiali, informează EFE.
Soţii Biden au sosit cu propria maşină blindată la biserica londoneză, la care au mai fost invitaţi, printre alţii, regele şi regina Spaniei, Felipe al VI-lea şi regina Letizia, împăraţii Japoniei, Naruhito şi Masako, şi vicepreşedintele chinez Wang Qishan.
Spre deosebire de alţi lideri ai lumii, cărora li s-a cerut să se deplaseze la Abaţia Westminster la bordul unor autobuze puse la dispoziţia lor de autorităţile britanice, Joe Biden a obţinut permisiunea de a folosi limuzina sa prezidenţială blindată, denumită „The Beast” („Bestia”).AGERPRE