Mai multe tratamente inovative vor fi introduse pentru pacienții cu boli infecțioase, printre care și hepatita C, HIV/SIDA, în urma aplicării unui ordin de ministru care a fost publicat joi în Monitorul Oficial. „O modificare a prezentului act normativ este introducerea pentru bolile infecțioase. Asta înseamnă terapii noi. Toată lumea își dorește ca și bolile cu transmitere sexuală, cum ar fi HIV/SIDA, bolile infecțioase, ca hepatita, să fie tratate cu tratamente inovative. Asta încercăm să facem prin criteriile pe care noi le-am modificat”, declara luni, într-o dezbatere, Mihaela Udrea, director în Ministerul Sănătății. Ea menționa că, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, ordinul poate fi aplicabil și se vor putea încheia contractele cost-volum. Directorul din MS arăta că o altă modificare pe care o va aduce ordinul de ministru „în favoarea pacientului” va fi și modalitatea de calcul a costurilor, costul pe terapie, care va însemna o economie, astfel încât să poată fi tratați mai mulți pacienți.