Balerinii-patinatori ruși ai Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg au îmbinat, sâmbătă, feeria dansului clasic cu exactitatea mișcărilor din patinajul artistic de performanță, într-o interpretare a uneia dintre cele mai cunoscute și iubite povești – „Lacul Lebedelor”. Spectacolul „Lacul Lebedelor pe Gheață” a prezentat românilor o demonstrație de virtuozitate atât în ceea ce privește baletul, cât și sportul olimpic și a transformat scena Sălii Palatului într-un patinoar subțire, pe care a luat viață povestea care a fermecat copiii și adulții din public. Reprezentația de două ore, împărțită în două acte, urmărește fidel povestea devenită celebră în balet și împletește mișcările acestui dans clasic cu secvențe obligatorii în programul olimpic de patinaj. Astfel, mersul mărunt pe vârfuri al balerinelor-patinatoare îmbrăcate în delicate costume de lebede albe a alternat cu spirale și piruete executate la milimetru pe gheața de pe scenă. Primul fragment al spectacolului l-a avut ca maestru de ceremonii pe un clovn îmbrăcat într-un costum în culori vii care și-a încheiat una din intervenții cu o rotire spectaculoasă pe gheață, urmată de o tumbă. Cei mai încântați spectatori au fost copiii care, în timpul dansului artiștilor, au stat cuminți în scaune, iar în pauză au alergat printre scaune și inspectat gheața ce era netezită de tehnicieni. Costumele spectaculoase și mișcările ansamblului rus au respectat convenția celebrului balet, căruia i-au adus, astfel, un omagiu inedit, creat de celebrul coregraf Konstantin Rassadin. Același ansamblu revine și duminică la Sala Palatului, de data aceasta cu o altă poveste ce împletește patinajul și baletul — „Cenușăreasa”. Majoritatea membrilor actuali ai ansamblului artistic provin din perechile de patinatori ce au câștigat concursuri naționale și internaționale. Mulți dintre aceștia provin de la faimoase școli de patinaj artistic din Rusia. În decursul timpului, corpul de balet a fost completat și de alte figuri proeminente ale lumii patinajului artistic, perechea Ludmila Beloussova și Oleg Protopopov — ce au în palmares titluri europene, mondiale și olimpice, Alexei Ulanov, campion olimpic, mondial și european, sau Ludmila Smirnova — laureată cu numeroase campionate olimpice, mondiale și europene. În prezent, peste 20 de balerini din cadrul ansamblului dețin titlul de „Maestru al Sporturilor” în Rusia pentru victoriile reputate în competiții naționale și internaționale de patinaj artistic. Înființat în 1967, combinând pentru prima data în lume baletul clasic cu patinajul artistic, derulat pe un patinoar instalat pe scena unui teatru, ansamblul din Leningrad (actualmente Sankt Petersburg) a revoluționat lumea spectacolelor. Începând din anul 1995, Baletul pe Gheață din Sankt Petersburg aduce în fața publicului din lumea întreagă spectacole clasice de balet transpuse pe gheață. „Frumoasa din pădurea adormită”, „Lacul lebedelor” și „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, precum și „Cenușăreasa” de Serghei Prokofiev sunt titlurile cu care Baletul pe Gheață din Sankt Petersburg a susținut peste 7.000 de reprezentații. Cele două spectacole de balet pe gheață sunt prezentate la București de German Quality Entertainment.