Asociația Femeilor Românce din Italia (ADRI) anunță înființarea unui grup de prietenie între România și Italia – ‘Amici della Romania’ – în Parlamentul de la Roma, un beneficiu putând fi eliminarea înscrierilor pe liste a românilor care vor să își exercite dreptul la vot în această țară. „Românii vor înțelege cât este de importantă și necesară prezența lor și activarea lor la alegerile administrative. Suntem atât de mulți în Italia! Românii își pot alege un consilier municipal în zonele mai mici și acest lucru este mai mult decât am putut spera vreodată. Trebuie să avem atitudine și să fim conștienți că de noi depinde, iar Italia nu pune bețe în roate, ci ne susține’, a declarat președinta ADRI, Silvia Dumitrache, pentru site-ul timpromanesc.ro. Ea a explicat că grupul ‘Amici della Romania’ a fost înființat, pe hârtie, în septembrie 2014, „însă nu a fost activat” până acum. „Ar fi mult mai bine ca românii să nu mai trebuie să se înscrie pe liste atunci când merg la primării ca să poată vota, ci aceste liste trebuie să se creeze automat, din momentul în care ridici cartea de identitate. Acest lucru ar ușura și ar normaliza implicarea românilor în viața socio-politică în Italia’, a explicat Silvia Dumitrache, potrivit sursei citate. Implicat în înființarea acestui grup, deputatul italian Emanuele Cani, din cadrul Partidului Democrat (PD), declara luna trecută în presa italiană că ar fi oportun să se stabilească un intergrup parlamentar care să analizeze integrarea românilor în Italia. Silvia Dumitrache a subliniat că deputatul Emanuele Cani a fost ‘extrem de eficient’ în înființarea acestui grup, pentru că după ce „s-a întors în Parlament și-a invitat colegii să adere la acest grup, foarte important pentru noi. Suntem comunitatea cea mai numeroasă din Italia și nu avem niciun reprezentant în Parlamentul italian. Comunitatea italiană din România are, iar noi trebuie să fim la rândul nostru reprezentați”.